Emblema Initiativa Tudor Vladimirescu

Emblema Initiativa Tudor Vladimirescu

sâmbătă, 21 martie 2020

Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821




Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821


       personalitatea care a vrut să elibereze Principatele Romane
de sub dominația otomană -


Tudor Vladmimirescu s-a născut într-o familie de moșneni din Oltenia, țărani liberi care cu timpul s-au ridicat la rangul de mici boieri. A avut posibilitatea să învețe fiind ajutat de preotul Pîrvu Cihoiu, de la care a învăţat să scrie şi să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu  unde a învăţat limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat în rândurile pandurilor.
Era perioada în care Imperiul Otoman, neavând încredere în domnii români, a impus în Principatele Române  domnia fanarioților, astfel o serie de domnitori din acea perioadă erau de origine elenă. Între timp,Tudor ajunge mare comis, apoi vătaf de plai la Cloşani echivalentul subprefectului. A avut această funcţie începând cu anul din 1806 până în 1811, apoi  din nou în 1820, dar se ocupă și cu comerţul şi arendează moșii.
Intrând în rândurile pandurilor, Tudor Vladmirescu  participă ca voluntar în  războaiele ruso-turce din 1806-1812, și, pentru actele sale le de bravură, este înaintat locotenent şi decorat cu ordinul „Sf. Vladimir”. În aceste lupte Tudor a obţinut reputaţia de viteaz şi a dobândit experienţa militară cu care avea să surprindă aşa de mult lumea în 1821.
Visul lui Tudor a fost eliberarea țării de sub domnia otomană. De aceea, la 18 ianuarie 1821 pornește ceea ce în istorie se cunoaște drept revoluția lui Tudor Vladmirescu după un acord cu boierii din ”partida națională”, gruparea celor care se opuneau domniei fanariote. Revoluția a fost declanşată în momentul în care în Valahia se instalase un vid de putere, prin moartea domnitorului fanariot Alexandru Șuțu.
 Tudor Vladmirescu și-a prezentat programul în ”Proclamația de la Tismana” prin care a cerut înlăturarea regimului fanariot și sporirea autonomiei Valahiei, inclusiv prin formarea unei armate naționale al cărei nucleu urma să fie reprezentat de panduri. De asemenea, a cerut  egalitatea tuturor în faţa legii şi abolirea privilegiilor boiereşti, confiscarea averilor bisericeștii. Proclamaţia de la Tismana se adresa tuturor locuitorilor ţării, fără deosebire de naţionalitate, limbă şi religie.
Revoluția s-a produs într-un context favorabil. Poarta Otomană se confrunta cu revolte ale sârbilor conduși de Miloș Obrenovic, ale grecilor din Peloponez și din insulele egeene, precum și cu răscoale ale bulgarilor și albanezilor. În momentul declanșării revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, turcii nu aveau suficiente forțe pentru a interveni eficient la nord de Dunăre. Dar situația a devenit dificilă prin declanșarea răscoalei grecești a Eteriei, condusă de Alexandru Ipsilanti, general fanariot din armata rusă. Eteria a intrat în Moldova, apoi a coborât spre sud, cu intenția declarată de a trece Dunărea și de a lupta cu otomanii. Eteriștii doreau menținerea regimului fanariot în Principatele Române, iar aici  au intrat  în conflict cu țelurile lui Tudor Vladimirescu.
Comandantul român avea deja sub arme 5.000 de panduri. A decis să plece spre București, pentru a avea controlul asupra Capitalei. Pe drum, i s-au alăturat și trupe de arnăuți, precum și voluntari, iar la un moment dat oastea sa ajunsese la 20.000 de oameni.
Tudor Vladimirescu a negociat cu boierii care asigurau regența după moartea lui Alexandru Suțu, deoarece dorea ca acțiunea sa să fie recunoscută drept una legală. Însă aceștia au fugit din București, când Tudor Vladimirescu s-a apropiat de Capitală. Totuși, el a fost recunoscut de Divanul boieresc, astfel că, în 21 martie 1821 a intrat în București nu ca un răsculat, ci în calitate de conducător legitim al unei oștiri legitime. A rămas în București până în 15 mai. Între timp, două oștiri turcești trecuseră Dunărea, pentru a lupta cu eteriștii. Tudor Vladimirescu nu a vrut să lupte de partea nici unei părți, dându-și seama că eteriștii reprezentau și interesul Rusiei cu care nu dorea să se alieze. De aceea, a decis să se retragă în Oltenia, unde dispunea de fortificați și  putea rezista, după estimările sale, doi sau trei ani, timp în care credea că marile puteri vor lua o decizie favorabilă românilor. Doar că a fost trădat de ai săi și răpit de eteriști în 21 mai. În 28 mai, a fost ucis, iar trupul său aruncat într-o fântână. Lipsită de conducător, oastea pandurilor s-a destrămat.
Tudor Vladmirescu rămâne în istorie ca precursor al idealurilor revoluționare românești, concretizate în revoluțiile din 1848 din cele două Principate când reformele cerute de el au fost incluse în programul revoluționarilor și au fost înfăptuite pe parcurs, deschizându-se drumul către realizarea României moderne.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu